Vestimentația feminină se află undeva pe locul 5379 în topul preocupărilor bărbaților și totuși, deseori, facem alegeri care îi vizează în mod direct pentru că ne plac complimentele, aprecierile și zâmbetele lor de admirație. În timp ce pe noi ne încântă finețea țesăturilor, suprapunerile neașteptate, croielile originale, ne și imaginăm purtând acea rochie asimetrică, topul peste helancă sau pantalonii cu aripi (e greu de explicat 😛 ), ei par să rezoneze cu alte lucruri. Să fie tocurile amețitoare? Nu prea, mai ales că statisticile spun că înălțimea medie a bărbaților români este de 173 cm, iar a femeilor, de 164 cm, deci cu niște banale tocuri de 10 cm deja îi depășim, iar asta nu le face bine la ego. Să fie fustele creion? Nici asta: o ținută prea studiată le spune că nici tu, purtătoarea, nu ești foarte relaxată, în consecință, nici ei nu se vor simți în largul lor. Vor nonșalanță? Poate pantalonii de sport din facultate și tricoul odată-alb-acum-gri să-i impresioneze? Neglijența nu este tocmai direcția în care vrem să ne îndreptăm, deci nici așa nu funcționează.

Atunci?

Odată ce înțelegem că obiectul aprecierii lor îl reprezintă nu hainele, ci siluetele pe care acestea le conturează, complimentele sunt garantate. În vitrina unui magazin sau în dressing, puțini bărbați vor face diferența între o rochie din jersé elastic și una din bumbac rigid, între fronseuri strategic plasate în talie și croiala trapez, însă cei mai mulți dintre ei vor observa o talie subțire, sâni și posterior bine definite, sau glezne subțiri și picioare tonifiate, prin urmare, în mod instinctual preferă hainele care subliniază aceste trăsături: rochiile parte-peste-parte, fustele scurte, topurile cu spatele sau un umăr descoperite, pantalonii slim cut, pantalonii scurți, pantofii cu tocuri joase.

Deasemenea, bărbații nu sunt amatori de surprize sau situații incerte: aversiunea lor față de pantalonii harem se datorează temerii că sub amploarea lor ar putea sta o gravă lipsă de tonus a posteriorului iar sutienele wonderbra ar ascunde sâni mai mici decât pectoralii lor.

Nici acele piese vestimentare care modifică aspectul natural al corpului, nu sunt pe lista preferințelor masculine: topurile fără bretele – comprimă sânii, jeansii cu talie înaltă – deloc flatanți pentru posterior, încălțămintea butucănoasă, platformele – ascund gleznele.

În concluzie: croieli simple, materiale care urmăresc îndeaproape liniile corpului și atitudine degajată. Să fie atât de simplu să ne subliniem frumusețea în ochii bărbaților? Ei spun că da. 🙂

Comments

comments

 

Tags: ,