În epoca în care listele de prieteni virtuali pot crește cu sute în cateva zile, agendele telefonice devin neîncăpătoare, contactele sociale sunt mai rapide și mai superficiale, mai acordăm atenție modului în care facem prezentarile? Există norme în ceea ce le privește sau este suficient să enumerăm numelor celor de față și putem considera prezentările făcute?

     Care este rolul prezentărilor?

Pe lângă cel evident de a pune oamenii în contact, prezentările realizate în mod corect stabilesc importanța  fiecăreia dintre persoanele implicate și oferă informații relevante despre acestea. 

     Cum se stabileste importanța?

Se iau în considerare informații referitoare la: vârstă, poziție în mediul profesional și societate, circumstanțe.

Astfel, regula de bază a prezentărilor este: persoana tânară va fi prezentată celei in vârstă, angajatul, președintelui companiei, partenerul de afaceri, investitorului sau clientului, șamd.

În context social, indiferent de vârstă, status social sau profesional, genul feminin este privilegiat fiind cel căruia i se prezintă un domn. În mediul profesional suntem egali și prezentările respectă regula generală.

Ce ar mai fi de spus în afară de nume?

  • A spune câteva cuvinte despre oamenii pe care tocmai i-am prezentat unul altuia va fi cu siguranță un gest apreciat. De cate ori nu am fost lăsați față în față cu cineva fără niciun subiect de la care să începem o discuție? Nu e nevoie de biografia completă, doar menționarea unui hobby interesant, a profesiei sau aspecte comune cum ar fi locul de origine.

Ce nu ar fi de spus?

  • Nu ne referim la propria persoană cu pronume de politețe. Este posibil ca acest obicei sa fi dispărut, însă, cand eram copil, la intrebarea “cine este?” – la telefon/ la ușă, auzeam adesea: “Sunt doamna Nuți!”, “sunt doamna de vis-a-vis”
  • Ne vom adresa persoanei care ne-a fost prezentată/căreia am fost prezentați cu numele folosit în timpul prezentării. Sub nicio formă nu îi vom spune Dănuț lui Daniel, decat dacă ni se permite acest lucru.
  • Observ cu suprindere ca simpla reținere a numelui unei persoane recent cunoscute este considerată un act desuet. Mi s-a întâmplat să asist la un mic talent show în care personajul își declama amuzat și oarecum superior “calitatea” de a nu reține numele. Nu, acest lucru nu ne face mai interesanți, este doar o dovadă de lipsă de considerație. Dacă chiar avem probleme de memorie, vom incerca să le depășim folosind numele persoanei in cauză chiar în momentul prezentării. “Ma bucur sa va cunosc, domnule Casasovici”.
  • Când prezentăm două persoane una alteia, vom evita să le repetăm numele: “Mihai – Corina, Corina – Mihai”

Strângerea mâinii

Alături de salutul verbal, strângerea mâinii completează și consolidează prezentarea. Dacă salutul verbal trebuie inițiat de persoana prezentată, adică cel tânăr salută primul, un domn salută o doamnă, șamd, strângerea de mână respectă regulile inverse:

  • persoana în vârstă întinde mana catre cea tânară.
  • doamna întinde mâna catre domn.
  • presedintele companiei întinde mâna către angajatul său.

O impresie pozitivă se crează prin intensitatea medie a strângerii de mână, concomitent cu contactul vizual care exprimă sinceritate și egalitate.

Comments

comments

 

Tags: ,