La începutul lunii Octombrie a anului trecut, în aripa estică a Casei Albe, într-un decor de gală, prima doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama, a adus împreună cei mai de succes designeri americani, jurnaliști de modă și 150 de studenți, în cadrul unui atelier de educație vestimentară, cu scopul de a îndruma, forma și instrui noua generație de tineri interesați de domeniul imaginii personale, al creației vestimentare și jurnalismului de modă. Entuziaști de vizita la Casa Albă, curioși să-i asculte pe Anna Wintour, Donna Karan, Diane von Furstenberg sau Prabal Gurung și nerăbdători să participe la activitățile practice, tinerii au transformat atelierul într-un succes, așa cum puține proiecte educative sunt.
Generația mea a fost instruită în spiritul ideii că preocuparea pentru imaginea personală este superficială, frivolă și deraiază de la un parcurs pozitiv, ca și cum educația academică și cea vestimentară s-ar exclude reciproc. La finalul facultății, mii de tineri căutau online soluții vestimentare pentru interviuri de angajare, prime întâlniri sau prânzuri cu clienții, rezultatul fiind informații ambigue și repere incerte. Mai sunt și veșnicii răzvrătiți împotriva rigorilor de orice fel care cred că despre ei vorbesc doar acțiunile, că nu vor să participe la acest joc al aparențelor. Paradoxal, sunt de acord cu ei, cred în succesul de durată care are drept fundament inteligența și educația, însă, se pierde din vedere un lucru esențial, anume că ceea ce deschide ușile acestor calități este aspectul exterior bine gestionat. Odată deschise ușile mult dorite, aspectul exterior este cel care vorbește răspicat și convingător despre statutul, obiectivele, convingerile, aspirațiile pe care le avem. Fie că vrem sau nu, acest proces are loc, ca o lege a fizicii care spune că mesajul vizual ajunge mai repede decât cel sonor, ca o lege a comunicării ce ne spune că reținem mai mult ceea ce vedem, decât ceea ce auzim. În plus, de gestionarea informațiilor pe care imaginea noastră le transmite, depind percepția și atitudinea celor din jur față de noi, depind evoluția profesională și relațiile personale. Cam atât de superficială este educația vestimentară și rolul ei în parcusul oricăruia dintre noi.
În ciuda acestei abordări, preocupare pentru imaginea personală există și în România, atât la oamenii de pe stradă, cât și la cei care vor să facă din asta o meserie. Românii sunt interesați de aspectul lor exterior, văd asta în machiajul fără de care puține dintre femei ies din casă, în nelipsitele bijuterii, în felul studiat în care își poartă corpul și în ținutele elaborate, în tunsorile bărbaților, în ceasurile lor masive, în încercările de a fi diferit sau, dimpotrivă, cât mai asemănător. Românii sunt neinteresați de aspectul lor exterior, văd asta în machiajul care acoperă tenuri încărcate, în manichiura falsă a unor mâini care ar avea mai curând nevoie de o cremă hidratantă, în culorile intense din spatele cărora, persoana care le poartă, este aproape invizibilă, în excesul de logo-uri care transformă purtătorul într-un billboard viu.
M-am contrazis? Da, în ton imaginea majorității oamenilor de rând, în care nu văd (aproape) niciodată intenționalitate, coerență sau unitate. Alegerile lor nu sunt fundamentate pe principiile echilibrului sau armoniei și nici nu vin dintr-o convingere fermă, argumentată și educată. Nu avem nevoie de haine mai scumpe, de accesorii mai prețioase, ci de informația pentru a transforma o ținută oricât de modestă, într-o alegere potrivită contextului, anatomiei, mesajului pe care vrem să-l spunem lumii. Informație aflată astăzi la îndemână: cursuri, ateliere, literatură de profil, publicații de specialitate, surse online.
Simplu, de spus, dar din publicațiile de modă nu aflăm nimic despre noi, cititorii, despre compatibilitatea propriilor noaste anatomii, aspirații, personalități, stiluri de viață, cu piesele obligatorii, care se schimbă sezon după sezon. Știm doar că nici măcar cumpărând toate aceste liste, nu vom deveni nici mai coerenți din punct de vedere al aspectului exterior, nici mai încrezători în propria judecată. Sigur că scopul revistelor este acela de a vinde ceea ce produc designerii și vând retailerii, nu de a face educație cititorilor, pentru că educația ar însemna să alegem informat, intenționat, să știm ce ni se potrivește, ori asta ar duce la o rată scăzută a cumpărăturilor din impuls, sume mai mici cheltuite pe haine care rămân în dulapul de haine cu etichetele atașate și, în consecință, venituri mai mici pentru industria modei. Fidelitatea cumpărătorului față de anumite modele sau culori este echivalentă cu un anumit grad de rezistență la caracterul sezonier al modei, ceea ce, din nou, ar însemna sume importante pierdute pentru producători, retaileri, publicații de modă și oricine își dorește ca acest domeniu să producă, să promoveze și să vândă. Putem trece însă cu ușurință peste agendele redacțiilor, inspirându-ne din editorialele lor de modă, de cele mai multe ori creative și originale, din colecțiile designerilor pe care îi descoperă, din recomandările de expoziții de modă. Cu alte cuvinte, luăm doar ceea ce avem nevoie.
Aceeași atitudine și în mediul virtual, în cazul numeroaselor bloguri care abordează subiectul imagine personală pe diverse voci, cele mai multe concentrate spre propria persoană. Chiar dacă discursul stilistic este unul reușit, nu devine o lecție ce poate fi urmată din simplul motiv că alegerile potrivite pentru o persoană, pot fi total nefericite pentru alta, iar rolul de model și educator presupune mai mult decât a te cunoaște pe tine și propiile nevoi. De urmărit sunt doar cele în care ne regăsim ca anatomie, buget, stil de viață, cele care ne provoacă să evoluăm.
Din experiența proprie și a oamenilor cu care lucrez: nu păcălim pe nimeni cu un interior gol acoperit de haine frumoase, dar ne păcălim pe noi înșine dacă ne imaginăm că vreuna dintre calități ne este vizibilă de sub haine urâte sau nepotrivite.