Pentru a echilibra vizual umerii fini ai femeilor A cu șoldurile și coapsele mai ample este nevoie ca toată atenția să fie direcționată către zona superioară a corpului. Cum facem posibil acest lucru?
– Folosind culori deschise, intense, materiale lucioase, imprimeuri, volume, accesorii pentru piesele de vestimentație dedicate zonei superioare a corpului.
– Folosind culori inchise, estompate, materiale mate, croieli simple care urmăresc îndeaproape liniile corpului fără a fi prea strânse, pentru fuste și pantaloni.
Detaliind:
– Bluzele/cămășile/tricourile favorabile sunt cele care adaugă lățime umerilor prin funde, epoleți, mâneci bufante, decolteuri barcă sau pătrate.
– Topurile trebuie să fie structurate, să sublinieze talia, orice piesă largă atârnând de pe umeri până la șolduri ar adauga volum nedorit.
– Lungimea optimă a topurilor (incluzand bluze, cămăși, sacouri, jachete, trench-uri, paltoane, șamd) este fie în zona superioară a șoldurilor, fie aproximativ cinci cm deasupra genunchilor). Topurile de lungime medie – în zona inferioară a șoldurilor, cele care au marginea imediat sub posterior, nu fac decât să creeze o linie orizontală în această zonă și să atragă atenția asupra ceea ce urmărim să estompăm.
– Pantalonii ideali sunt cei flared și bootleg, cei strâmți de sus până jos ar evidenția șoldurile și coapsele într-un mod nedorit, iar cei prea largi ar adăuga și mai mult volum acolo unde nu este nevoie. Dacă sunteți fanele declarate ale jeansilor skinny, nu vă sunt complet interziși, dar vă avantajează doar impreună cu un cardigan lung până deasupra genunchilor si cizme lungi. Vorbind despre jeansi, aceștia trebuie să fie lipsiti de buzunare voluminoase la spate, modele sau aplicații în zona șoldurilor.
– Veți observa că, deseori, pantalonii care vă vin bine pe șolduri sunt prea largi în talie, iar cei potriviți pe talie, sunt excesiv de strâmți pe șolduri. Soluția este de a-i cumpăra pe cei care se asează bine, fără cute pe șolduri, și de a-i strâmta în talie.
– Rochiile care subliniază în cel mai plăcut fel silueta în formă de A sunt wrap dresses/ rochiile parte-peste-parte.
Croielile și modelele de evitat pentru această siluetă:
– Pantalonii excesiv de scurți /hot pants
– Jeanșii cu detalii în zona șoldurilor (roși, rupți)
– Pantalonii cu buzunare voluminoase la spate sau cu buzunare laterale (cargo)
– Topuri largi, nestructurate, cu lungime până la șolduri.
– Aplicații: buzunare, imprimeuri în partea inferioară a cardiganelor. Toate acestea atrag atenția acolo unde nicio femeie cu silueta în formă de A nu își dorește.
Comments
Tags: forme de corp, silueta A, silueta para, tipuri de siluete