Am făcut cunoștință cu muntele de foarte mică, părinții mei fiind mari amatori de peisaje și plimbări. Activitățile noastre nu au depășit totuși nivelul traseelor marcate și sigure, de 4-6 ore. De când l-am cunoscut pe Andrei, însă, am trecut la un alt nivel. Mai exact, de la drumeții/trekking, la alpinism.
Potecile s-au schimbat în pereți de stâncă, platourile întinse, în lespezi colțuroase și expuse, iar echipamentul de munte a devenit și el tot mai specializat și mai numeros. Nu-mi imaginam în urmă cu 20 de ani, când ajungeam pentru prima dată pe Jepii mici – “cel mai dificil traseu din Bucegi” hahaha! not!, ce voi face acum, dar dacă pasiunea (de toate felurile) e mare…nimic nu ne stă în cale 😛
Ce e foarte interesant cu hainele de munte, spre deosebire de cele de oraș, este că, alese corect, te vor face să iubești activitatea fizică, te vor ajuta să treci peste disconfortul iminent (căldură, ploaie, frig) și vor ține departe disconfortul care apare în urma folosirii echipamentului nepotrivit (bătături, inflamații). Nu de puține ori, echipamentul te poate descuraja în ceea ce faci, sau pur și simplu îți taie tot cheful și ajungi să spui „asta nu e de mine!”. Te supraîncălzește, nu lasă transpirația să se evapore, e prea greu, nu-ți susține corect gleznele în cazul încălțămintei, sau nu e dimensionat pentru spatele tău, în cazul rucsacurilor.
Prin urmare, dacă faceți drumul București – Bușteni nu doar pentru un suc cu bellevue sau o după-amiază la saună, ci pentru o plimbare mai scurtă sau mai lungă pe poteci, vă încurajez să explorați alte opțiuni vestimentare decât jeansi scurți-tricou prea uzat pentru oraș-Nikes.
Cum arată o ținută potrivită pentru trekking/hiking, de unde cumpărăm și care sunt preferatele mele?
În primul rând, va trebui să vă îndreptați atenția către magazinele de profil. În București acestea sunt: Himalaya, Salomon, Craimont, Zumont, Nootka, Montrek. Toate sunt în zona calea Moșilor-Unirea. Au și magazine online, la care aș adăuga ascent.ro, proalpin.ro. Un alt brand care îmi place foarte mult, dar pe care nu l-am întâlnit în România, este Patagonia.
Pentru vară și pentru început, avem nevoie de:
- Tricou sau bluză cu mâneci lungi.
- Pantalon
- Hanorac din polartec
- Jachetă impermeabilă
- Semi-ghete sau pantofi sport pentru condiții de munte (detaliez mai jos)
Cum le alegem?
Principiile de alegere a țesăturilor articolelor sport sunt diferite de cele pentru hainele de oraș. Dacă de obicei țintim spre fibre naturale, în cazul echipamentului de munte, în special a celui de vară, lucrurile stau altfel. Noile tehnologii au dezvoltat materiale 100% sintetice care funcționează perfect în condiții de efort. Multe companii au propriile denumiri pentru aceste tehnologii: dwr = durable water repellent sau impermeabilitate pe termen lung, shell stretch – nylon elastic și ușor water proof, gore-tex – respirabilitate și impermeabilitate pentru jachete, dry-tech/active-dry – proprietatea de a conduce transpirația spre exterior, păstrând astfel, pielea uscată.
Să le luăm pe rând. Bluzele pe care le folosesc eu sunt aproape exclusiv cu mâneci lungi (și pantalonii dealtfel sunt tot lungi), pentru că…iubesc soarele, dar nu vreau să mă atingă 😀 și pentru că îmi pot imagina cum aș arăta bronzată doar pe antebrațe și gambe… Cele de vară au protecție UV (40+) și sunt din lână merinos sau bumbac, dar doar pentru că eu transpir foarte puțin și bineînțeles, pentru că au mâneci lungi, altfel aș alege ceva cu tehnologie active dry cum este acest tricou Salomon. Preferatele mele sunt bluzele Icebreaker, dar și cele Mammut Mammut sunt excelente.
O jachetă impermeabilă de vară trebuie să fie ușoară, ușor de pliat, să încapă și în cel mai mic rucsac. Preferata mea, pentru sezonul cald este Prime de la Mammut. Eu o am pe Laila, roșie, mai potrivită și pentru primavară sau toamnă.
Hanoracul din polartec se va dovedi extrem de util pentru serile răcoroase la peste 1500 de m. Pe cel pe care îl am acum, l-am cumpărat în grabă și total neîncrezătoare, de la raionul de copii (14 ani) al Decathlon. Fără să fiu prea mică, pur și simplu nu găseam în ziua aceea, modele pe dimensiunea mea la restul magazinelor. S-a dovedit o achiziție bună, la doar 100 de lei, nu este foarte dens, ceea ce îl face perfect pentru vară.
Pantalonii tehnici sunt din nylon, elastan și puțin bumbac. Tocmai i-am agățat pe ai mei pe un colt de stâncă, dar nu e problemă, deja știu care vor fi următorii! Îmi place în mod special materialul elastic de la genunchi. Îi face mai cool și sigur îmi vor oferi un plus de mobilitate la mișcările mai…ample.
Dacă nu vă feriți de soare atât de mult ca mine, îi puteți încerca pe cei de la Ternua, sunt foarte ușori și se așează frumos pe unde trebuie 🙂
Ca încălțăminte, am acum semi-ghete Salomon, un model mai vechi, dar asta e și ideea cu articolele de munte, să se păstrează mulți ani, iar încălțăminte e cu atât mai bună cu cât e mai modelată după propriile picioare și mod de a călca. Îmi aduc aminte că atunci când le-am cumpărat, am oscilat între ele și un model Lowa, mai ales că sunt fabricate în România. Pentru plimbări ușoare însă m-am îndrăgostit de acești La Sportiva, care nu cred să cântărească mai mult de 250 de grame! I-aș folosi și pentru bicicleta.
Am scris acest text mai puțin pentru a vă convinge de calitățile articolelor specializate de munte, ci de beneficiile activităților în aer liber, de la încrederea în propriile puteri, la apropierea de cineva drag, la descoperirea de noi calități. Dacă nici asta nu vă convinge, vă spun că după o vară activă, veți rămâne surprinse de cum se așează hainele pe voi. Nu e vorba de slăbit neapărat, ci de o reconfigurare mai armonioasă a corpului. Pentru că, în definitiv, îmi place să cred că feminitatea înseamnă armonie.
Comments
Tags: lifestyle