În sezonul cald, cu o fustă și un tricou obții o ținută completă. Pentru o zi friguroasă însă, ai de gestionat două straturi de haine, paltonul/jacheta/pufoaica, accesoriile de exterior și încălțămintea, care trebuie să fie nu doar călduroase și compatibile ca stil, ci să aibă și coerență ca lungimi și volume. Suprapunerile pot fi o tehnică interesantă, însă o jachetă de sub care se ițește un sacou, alături de o fustă până la genunchi și botine scurte, sunt greu de purtat oricât de curajoasă sau excentrică ai fi.
Formulele vestimentare sunt o modalitate de a compune ținute proporționate în funcție de lungimile și volumele dintre piese.
Dacă a alcătui o ținută armonioasă reprezintă una din sursele de stres ale dimineților tale de iarnă, te încurajez să aplici o soluție bazată pe teoria proporțiilor ideale, dezvoltată de matematicianul italian Leonardo Fibonacci. Cum se aplică șirul lui Fibonacci, de care probabil ai mai auzit, în contextul hainelor?
Simplu: o ținută arată echilibrat atunci când este alcătuită din proporții/lungimi inegale, conform șirului lui Fibonacci: 1:2, 2:3, 3:5, 5:8, etc. Altfel spus, o ținută va fi armonioasă nu atunci când topul și fusta, de exemplu, au aceeași lungime (1:1), ci lungimi diferite, și nu diferite și atât, ci cât mai aproape de proporțiile ideale, 1: 2, 2:3, etc.
Aceste soluții sunt aplicabile oricărui stil vestimentar, fie el ornamentat, relaxat, retro sau masculin. Piesele pot fi diferite ca aspect, însă rezultatul obținut este același, o ținută bine proporționată cu un aspect natural, neforțat.
Formulele vestimentare sunt și un mod de organizare a garderobei și de a face cumpărături, în sensul că dacă pentru iarnă preferi o haină de exterior tip palton, până la genunchi, atunci pantalonii midi nu sunt cea mai bună achiziție, împreună creând o proporție nu foarte flatantă. Prin urmare, dacă vrei să abordezi această soluție, ar fi util să te decizi asupra celor mai importante articole pentru tine, și în jurul lor să-ți alegi restul elementelor.
Nu în ultimul rând, utilizarea formulelor vestimentare ajută la definirea stilului pentru că anumite proporții conturează anumite lookuri. A purta skinny jeans cu botine cu toc si blazer supradimensionat crează un look diferit de cel format din aceiași jeansi skinny, dar purtați cu flatforms și jachetă aviator.
Acestea fiind spuse, am enumerat mai jos câteva astfel de formule care să va fie de folos pentru a vă îmbrăca în această iarnă, mai organizat, mai intentional si cu mai multă încredere.
-
Jeansi evazati, botine cu toc mediu, tricotaj amplu, jacheta scurtă.
-
Fustă mini, botine cu toc, tricotaj amplu, palton cu lungime in jurul genunchilor.
-
Fustă midi, cizme lungi, cu toc, helancă, jachetă scurtă.
-
Jeansi skinny, botine Chelsea, blazer supradimensionat.
-
Rochie până la genunchi, cizme cu toc, palton până la genunchi.
-
Culottes (din stofă sau jeans cropped), botine cu toc, helancă+cămașă, jachetă scurtă din blană de oaie sau blană artificială.
-
Ghete cu platformă, pufoaică matlasată, rochie sau fustă scurtă, ciorapi opaci.
Despre formulele vestimentare pentru primăvară am mai scris aici, unde poate găsiți inspirație și explicații aplicabile și ținutelor pentru sezonul rece.
Comments
Tags: consultant de imagine, formule vestimentare, repere stilistice, solutii de stil, solutii stilistice, stilist