În ultimele două săptămâni trăim cu toții experiența izolării, care, în mod ironic, este și cea mai colectivă experiență pe care am avut-o vreodată. Deci, dacă vă simțiți însingurați, deconectați de lume, gândiți-vă că  acum avem aceleași activități. Gătim, citim, facem sport, lucrăm de acasă. Toți în același timp.

Reorganizăm.

Sortăm.

Ordonăm. Iar unul dintre cel mai probabil de organizat locuri din casă, este dressingul. Și eu am făcut asta. Pentru mine, și, în premieră, pe zoom, pentru clienții mei cu care aveam programate evaluări de garderobă. 

După câteva astfel de zile, vă las mai jos câteva idei organizare și păstrare a hainelor.

Începem de la scopul principal al acestei acțiuni, care nu este nici alinierea la dungă a hainelor, nici sortarea lor după culori. 

Organizarea trebuie să aibă ca rezultat aranjarea hainelor astfel încât să le folosim la maxim pe toate. 

Prin păstrare mă refer la locul și modul în care sunt depozitate efectiv hainele: care se împăturesc, care stau pe umerase,  care in sertare ori pe rafturi.

Voi începe cumva de la coadă la cap și vă voi întreba ce faceți, de obicei, cu hainele purtate o singură dată, de două ori? Acele haine care nu mai sunt proaspăt spălate, dar nici murdare. Jeansi, cardigane, pulovere, rochii groase, haine de casă? Stau aruncate pe brațe de fotolii, scaune, pe marginea patului sau aveți un loc desemnat pentru ele? Am văzut multe dressinguri și majoritatea era într-o oarecare ordine, cu excepția acestor haine, currently in use, care reușeau să transforme întreg dormitorul, dacă nu chiar casa, într-un spațiu haotic. Posesorii lor nu mai știau ce e cu adevărat murdar și ce  poate fi repurtat, și spațiul părea să fie într-o continuă nevoie de ordonare. Dacă asta este valabil și pentru voi, vă propum să stabiliți un sertar, un stander, dar cel mai bine un coș, în interiorul dulapului. Un coș al dezordinii i-am spus eu. Personal am două coșuri ale dezordinii: unul cu jeansi, cardigane, pantaloni în care ies la alergat sau merg pe bicicletă, deci haine de stradă, și altul, cu haine de casă: colanți, hanorace. Astfel, dacă nicio haină nu mai este abandonată prin casă, organizarea devine mult mai ușoară, indiferent de criteriul pe care îl alegeți. 

Revenind la scopul organizarii, acela de a folosi la maxim toate hainele pe care le avem. Poate parea evident, dar pentru a le folosi, trebuie sa le vedem. Sa vedem bluzele, pantalonii, fustele de sezon, nu puloverele de iarna si nici rochiile de vara. Asadar, primul criteriu de organizare a hainelor este cel al sezoanelor

Următorul pas este contextul sau activitatea pentru care ne îmbrăcăm. Dacă te pregătești de o excursie la munte (numai exemple din astea imi vin acum in minte 🤪), nu ai nevoie ca pantalonii sa fie sortati pe culori, ci ai nevoie de pantalonii de hiking. La fel pentru mersul la birou, la concerte, ori la restaurant. Sigur că unele articole pot fi utilizate pentru contexte diferite: un blazer pentru birou, poate fi purtat si cu jeansi si tricou, la o cafea cu prietenele, un pantalon din stofa de lână poate fi potrivit si pentru cursul de design interior la care mergi saptamanal, si, impreuna cu o bluza semitransparenta din mătase, pentru un date cu iubitul. În aceste cazuri, asezați piesa respectivă la categoria de activitati in care o folositi cel mai des.

Dupa ce le-am stabilit destinatia, le ordonăm după tipuri de haine: cămașile împreună, bluzele fără mâneci împreună, fustele lungi împreună.

Criteriul culorilor poate deveni util daca ai multe piese dintr-o anumită categorie. Patruzeci de fuste merita organizate si pe culori, de la cele deschise, la cele inchise, iar cele imprimate intre acestea, in functie de culoarea dominanta a imprimeului. Puteti astfel, trece o anumita bluză prin dreptul tuturor, pentru a-i stabili perechea potrivita.

Organizarea hainelor pe tinute nu este o idee pe care o consider foarte practică. Unele articole se țin pe umeraș: bluzele, pantalonii din stofa , fustele, altele trebuie împăturite, altele sunt in sertare. Daca nu esti cea mai creativă persoană dimineața, sau ai prefera să ai tinutele deja pregatite, o metodă alternativă ar fi sa compui tinutele, cu toate piesele necesare, sa le faci poze si sa le ai printate pe usa dulapului sau salvate in telefon.

Alte idei de luat in considerare: 

  • Camășile albe (dar și rochiile sau tricourile) e de preferat să nu fie calcate decât înainte de purtare, altfel se îngălbenesc.
  • Tricotajele: pulovere, cardigane, rochii, se păstrează pe rafturi. Puse pe umeraș riscă să se întindă.
  • Nu le găsiți alte utilități hainelor: o fustă sau o cămașă purtate la birou și pătate, nu pot deveni de casă, pentru că nu sunt cu adevărat confortabile pentru a sta in casă cu ele. O pereche de colanți sau un tricou de bumbac, nu pot fi folosite și pentru a face sport, pentru că se vor întinde excesiv, vor atârna, nu vor permite transpirației să se evapore, pe scurt, nu vor face sesiunea de sport una plăcută.
  • O decizie mai importantă, dacă plănuiți o renovare, mutare, achizitionare a unui nou dressing/dulap de haine, este ca acesta sa nu fie atât adânc, cât lung sau înalt. E mai usor sa vezi hainele când sunt dispuse pe lungime sau înălțime, decât sa ai mai multe teancuri de tricouri, de exemplu, asezate unele in spatele altora, intr-un dulap adânc.

Comments

comments

 

Tags: , , , ,