Ca multe alte expresii : “haine potrivite situației”, “potrivite siluetei”, “culori care se potrivesc”, “accesoriile potrivite”, și formularea “vestimentație potrivită vârstei” este des utilizată, interpretată subiectiv și lipsită de un reper concret.
Cele mai întâlnite întrebări pe care le primesc de la clienți sau cursanți, cu privire la acest subiect sunt: “Este vârsta doar un număr?”, “Ar trebui să ne îmbrăcăm “cum simțim” (ah, eterna expresie “mă îmbrac după cum simt”, în spatele căreia se află bănuiala că lucrurile nu stau bine, dar și vanitatea de a nu întreba cum pot fi îmbunătățite!), sau există croieli și culori destinate fiecărei categorii de vârstă?”.
26, 36, 48, 61. Ani.
Interacționând cu cele mai variate tipologii, inclusiv de vârstă, îmi este destul de evident că acesta nu este un concept categoric, ci este specific fiecărei persoane în parte, devenind astfel, până la un punct, irelevant. Nu mergem pe stradă cu o etichetă pe care este imprimată vârsta și nici nu trecem de vreun control de calitate. Dacă o femeie are, la 45 de ani, datorită sportului intens, alimentației sau geneticii, un corp la fel de frumos cu al majorității femeilor de 30 de ani, de ce s-ar îmbrăca precum majoritatea femeilor de 45 de ani? Totuși, o rochie scurtă, plină de volane și imprimeuri naive, poate artăta amuzant și inocent pe o adolescentă subțire și delicată de 14 ani, însă stânjenitor și chiar riscant pe un trup de aceeași vârstă ale cărui forme sugerează plenitudinea feminității.
În același timp, oricât de tinere am părea la 40 ori 60 de ani, avem alte preocupări, stil de viață, obiective, vedem viața și pe noi înșine diferit de ceea ce se întâmpla la 20 de ani, așadar a continua să purtăm jeansi sfâșiați, tricouri cu mesaje rebele, aplicații naive (fluturi, funde, pisici), accesorii din plastic, sunt dovezi ale faptului că nu am reușit să evoluăm. Vestimentația nu este neapărat expresia vârstei, ci a momentului din viață în care ne aflăm, a experiențelor parcurse și a statutului obținut în urma acestora.
Mai mult decât atât, după 30 de ani, avem o disponibilitate financiară ce ne permite să facem alte alegeri decât la 18 ani și este de la sine înțeles că vrem să utilizăm acest avantaj, să schimbăm magazinle în care facem cumpărături, calitatea hainelor și accesoriilor, nimeni nu-și dorește să arate permanent ca un student care economisește pentru vacanță. Pentru mine, ceea ce purtam la 18 ani, într-o zi, în ziua următoare devenea depășit și plictisitor pentru că așa eram și eu: nestatornică, nu-mi găsisem încă personalitatea. Acum prefer durabilitatea și calitatea, cea mai bună pe care mi-o permit și aș alege oricând luxul în defavoarea tendințelor. Ori la 18 ani nu aveam idee ce înseamnă luxul. Aceea era vârsta experimentelor, a căutărilor, ținutele prețioase ori de designer nu și-ar fi găsit locul (pentru prea mult timp) în garderoba mea sau a oricărei tinere între 16 și 26 de ani.
O persoană matură, femeie sau bărbat, după prima tinerețe, își poate oferi libertatea de a avea un stil propriu, individualizat, nu adoptat în masă de către toți prietenii din grup și poate purta cu naturalețe ținute sofisticate care la 20 de ani ar fi părut prea studiate, artificiale.
Privind problema din sens invers: a vârstei sugerate de piesele vestimentare în raport cu propriii ani, mă duc cu gândul la atemporalii jeansi. Arată excelent în adolescență, dar pot fi o notă de aer proaspăt și la 50 sau 60 de ani, pe un corp frumos și o atitudine relaxată. Pentru a nu exemplifica însă o zicală populară românească, o doamnă de 50 de ani va purta adolescentinii jeansi cu piese vestimentare „mature”: escarpeni, blazer, poșetă structurată, culori estompate și nu cu hanorace cu glugă, tricouri sau conversi.
Piesele vestimentare clasice, pe de altă parte, pot aduce cu sine un aspect greoi, forțat, atât la vârste tinere, cât și în pragul pensionării. Reinterpretarea accesoriilor, a aplicațiilor, lungimilor sau siluetelor, păstrează în actualitate orice sacou sobru, orice costum masculin, din trei piese, orice fustă dreaptă. Ducesa de Cambridge, regina Letizia a Spaniei , Sofia Coppola, sau Marina Sturdza, respectiv Tom Ford, Daniel Craig și regretatul Oscar de la Renta sunt exemple de abordări clasice ale vestimentației, adaptate propriilor vârste și, în același timp, actuale.
Când ne putem îmbrăca totuși, ultra-clasic, foarte riguros și să arătăm șic? Începând cu șaptezeci de ani aș spune. Taioare, deux-pieces, coliere din perle, toate arată adorabil pe o doamnă de 70 de ani, la fel cum costumul din trei piese, batista și pălăria îl înnobilează pe un domn de aceeași vârstă.
Vârste asemănătoare, abordări vestimentare diferite
În concluzie, a ne îmbrăca potrivit vârstei presupune a fi conștient de etapa de viață în care ne aflăm, de propriul corp și de modul în care vrem să fim percepuți de cei din jur.
