Sunt lucruri de existența cărora afli indiferent că vrei sau nu. Lansarea colecției Balmain pentru H&M este unul dintre acestea.

Pe 5 Noiembrie, a unsprezecea colaborare a retailerului H&M cu un nume major din industria modei, va apărea în magazinele fizice și online. Prima colaborare de acest gen a avut loc în 2004, startul fiind dat de Karl Lagerfeld, iar anul trecut, seria de colaborări a aniversat un deceniu, prin colecția realizată de Alexander Wang.

Buzz-ul din online este imens, campania de promovare fiind susținută de modele tansformate în personaje mondene (sau invers). Evenimentul pare a fi așteptat în mod activ de sute de mii de iubitoare de modă din toată lumea. Se fac strategii de achiziție și liste de cumpărături.

Cât de justificată este această frenezie?

Colecția cuprinde puțin peste 100 de articole, de la cercei și curele, până la rochii și mantouri, inspirate bineînțeles din colecțiile mai vechi ale casei Balmain. Sacoul bleumarin cu aplicații din mărgele albe este asemănător cu cel din colecția 2012, fusta roșie este identică cu cea prezentată în 2013, iar topul bleumarin cu benzi transparente și șnururi este similar unei piese de anul trecut. Tocmai când credeam că ne îndreptăm spre firesc și naturalețe, spre lipsa de exces și lucrurile simple, această colaborare (încearcă să) reînvie o direcție ce speram să-și fi găsit sfârșitul acum doi, trei ani.

Colaborarea Balmain H&M

Colaborarea Balmain H&M_V2

Colaborarea Balmain H&M_v3

Catifea, satin, roz, verde smarald, mărgele, însemne militare, ciucuri, curele aurii, rochii body-con, cercei masivi, clutch-uri bogat ornamentate. Designerul Olivier Rousteing își caracterizează colecția ca având „atitudine și încredere, dar totuși simplă și cool.” Simplu este ultimul termen pe care eu l-aș folosi să descriu această colecție!

Așteptarea mea în privința acestor colaborări nu stă în preluarea de piese din colecțiile marilor case de modă și producerea lor la prețuri mai mici și calitate mai slabă pentru a oferi cumpărătorilor de articole de serie, iluzia deținerii unor produse de lux. Una dintre motivațiile, la nivel declarativ ale acestor evenimente, o reprezintă familiarizarea publicului larg cu estetica specială a modei de lux. Problema este că factorul stil de viață (ca să nu mai spun de vârstă) este complet ignorat.

Clientul obișnuit al Balmain, cel dispus să plătească 700 de euro pe un tricou și până la 10,000 de euro pe o rochie, are, în mod evident o viață care se desfășoară pe cu totul alte coordonate decât cea a clientului H&M sau chiar a celor cu un buget dublu ori triplu, față de prețurile obișnuite H&M. A le oferi ambelor categorii, produse cu aspect identic, la prețuri diferite, este doar o dovadă de comoditate creativă și marketing fără substanță. Olivier Rousteing ar fi putut adapta, pentru această colaborare, lookurile de podium la un stil de viață care da, include petreceri și cocktailuri, dar nu ambarcațiuni, avioane private și reședințe în toate colțurile lumii. Ar fi fost o colecție mult mai onestă și realistă.

Dacă aș purta vreo piesă din cele 109? Cu siguranță rochia neagră  cu șnururi, cămașa cu umeri și mâneci ornamentate cu mărgele și mantoul cu cordon. Aș face-o, însă într-o capsulă a timpului, unde nu ar trebui să stau trează o noapte întreagă pentru a le cumpăra și nici nu m-aș întâlni la următoarea petrecere cu alte două femei purtând aceeași ținută.

Colaborarea Balmain H&M_preferate

Prețuri

Dacă ați visat în ultimele luni la această colecție și abia așteptați ziua de 5 Noiembrie pentru a vă achiziționa piesele mult dorite, iată câteva dintre ele și prețurile la care vor fi comercializate:

Balmain H&M_1649 Usd

Balmain H&M_2199 Usd

Balmain H&M_3549 Usd

Balmain H&M_4549 Usd

Balmain H&M_5129 Usd

Balmain H&M_6199 Usd

Balmain H&M_7149 Usd

Balmain H&M_8149 Usd

Balmain H&M_9499 Usd

Balmain H&M_10349 Usd

Balmain H&M_11199 Usd

Balmain H&M_12

99 Usd

Balmain H&M_13399 Usd

Balmain H&M_1559.99 Usd

Balmain H&M_17149 Usd

Comments

comments