Finalul verii a venit pentru voi cu stare de melancolie și un nivel redus al vitalității? Vă surprindeți în timp ce stați la birou, gândindu-vă la zilele însorite, sunetul valurilor, petrecerile memorabile și nopțile sub cerul înstelat? Prin dispoziții asemănătoare treceam și eu până am decis că vreau să mă bucur de fiecare moment al anului. Prin urmare, toata energia pozitivă și starea de bine pe care le acumulez vara, le folosesc în proiectele și activitățile pe care le pun în practică odată ce începe toamna. Nu vi se pare o abordare mult mai optimistă? 😀

În plus, aceste săptămâni de tranziție sunt ideale pentru a ne obișnui cu zilele în scădere, temperaturile mai mici și cu garderoba de toamnă! Pentru a nu vă despărți brusc de sezonul cald, vă propun câteva soluții vestimentare care să facă trecerea mai ușoară: potrivite pentru orele răcoroase ale dimineții, dar și pentru căldura din mijlocul zilei, fără a semăna cu hainele de plajă, și nici cu cele de purtat într-o seară friguroasă de Noiembrie.

  • Palazzo, conici, drepți, deasupra gleznei, pantalonii din mătase imprimată oferă o minunată senzație răcoroasă acoperind, în același timp, picioarele în întregime.

Pantalonii din matase imprimata v1

  • Pantalonii gaucho. Dacă vă plac fustele midi, veți aprecia și acest model special, dificil de purtat e drept, însă datorită materialelor prețioase din care sunt realizați: mătase, lână, pot deveni acea piesă potrivită de la sedința matinală, până la cocktailul care se prelungește până noaptea târziu.

Gaucho

  • Pantalonii scurți din piele pot fi purtați cu succes în puține momente din an. Acesta este însă, unul dintre ele: gambele și coapsele vă sunt în formă (nu-i așa?), frumos bronzate, iar un top tricotat, cu ochiuri largi peste un maiou din bumbac fin, va completa această ținută relaxată.

Pantalonii din matase imprimata v2

 

 

  • Nu aș fi eu însămi dacă nu aș menționa aici cel puțin un tip de rochie sau fustă! Una dintre cele mai utile piese de tranziție este rochia din jersey elastic, cum sunt cele realizate de Donna Karan, Blue Farrier pentru Issa sau Helmut Lang. Dacă nu ați încercat un astfel de model până acum, vă încurajez să o faceți: cele drapate sau wrap (parte-peste-parte) sunt ideale pentru siluete cu forme rotunde, cele conice adaugă volum siluetelor androgine, cele lungi au un aer boem, iar modelele drepte, cu mâneci lungi, vor arăta potrivit pentru situațiile profesionale.

 

  • Cu ce ne încălțăm? În afara numeroaselor variante pe care sunt sigură că le aveți pregătite, îndreptați-vă atenția și către mocasinii din catifea. Maximul potențialului lor estetic apare în ținutele cu pantaloni. (slim cut, ușor deasupra gleznei)

pantofi din catifea

 

 

  • Există și o cromatică pe care lumina blândă a sorelui de sfârșit de August, o evidențiază într-un mod foarte frumos: verde khaki cu alb și denim, orange, galben muștar, roșu cărămiziu, lacuri de unghii în culorile pământului:

nuante autumnale v2

 

Comments

comments

 

Tags: , , ,