Coafura aparent nestudiată, machiajul natural, dar care acoperă nopțile agitate, adâncimea potrivită a decolteului. Ne place să ne controlăm imaginea până în cele mai mici detalii și suntem încrezătoare că am găsit echilibrul perfect între a incita și a păstra distanța. Acest echilibru, echivalent cu feminitatea, poate fi ușor destabilizat printr-o fustă care se ridică în timpul mersului, pantaloni care dezvăluie lenjeria atunci când ne aplecăm, o rochie de a cărei transparență nu ne-am dat seama acasă.

Propriile noastre gesturi, cărora nu le acordăm atenție, ne pot pune în situații stânjenitoare. Postura comună de încrucișare a picioarelor este unul dintre acestea.

Comoditate, seducție și uneori expunere nedorită. Cum o evităm pe aceasta din urmă adoptând, în același timp o poziție relaxată și feminină?

 

Pe cât de mult ne pot complimenta picioarele atunci când mergem, pe atât de multe pot dezvălui în cel mai puțin flatant mod, atunci când luăm loc. Fustele mini sau cu peste o palmă deasupra genunchilor sunt incriminate aici.  În această situație cel mai sigur, cel mai puțin revelator mod de a lua loc este acela de a pune piciorul stâng (spre exemplu), în fața celui drept, așezându-ne cu genunchii înspre dreapta și gleznele, în mod firesc, înspre stânga. Încrucișarea picioarelor la glezne impune un anumit control al musculaturii coapselor, însă este un exercițiu mult mai benefic decât compresia lor, ca în cazul încrucișării picioarelor, de la genunchi.

incrucisarea-picioarelor-la-glezneDeși încurajează o ținută generală incorectă, nu complimentează estetic picioarele și poate cauza apariția capilarelor sparte, încrucișarea picioarelor de la genunchi, nu este o postură complet exclusă pentru o doamnă. Condițiile sunt posesia unor coapse fine și a unei fuste nu mai scurte de o palmă deasupra genunchilor. Coapsele subțiri permit menținerea picioarelor într-o poziție aproape paralelă și lipsită de pericolul expunerii.

incrucisarea-picioarelor

Cea mai puțin flatantă imagine în cazul încrucișării picioarelor de la genunchi, apare atunci când fusta/rochia este prea scurtă și/sau strâmtă pentru forma picioarelor noastre sau când suntem așezate pe un plan superior persoanelor din fața noastră.

incrucisarea-picioarelor-v2

 

Comments

comments

 

Tags: , ,